O să încrepem prin a prezenta povestea unui scriitor.
Am descoperit pentru prima dată că tatăl meu a avut cancer esofagian acum nouă luni. De atunci, totul a fost un infern de sedinte de chimioterapie, spitalizari, vizite la medici si dureri de cap. Știam că inevitabilul era pe punctul de a se întâmpla. Știam că cancerul său avea să-l învingă și să-l ducă, să ne ia tatăl și bunicul iubit.
Știam că moare. Ne pregăteam de asta. Dar nu exista oricum niciun moment potrivit pentru asta. Nu eram în jur când asistenta mi-a spus la telefon că tatăl meu a plecat deja. Eram la aproape 3500 km distanță când mi-a spus. Dar am suspinat, știind că tatăl meu a încetat să sufere și să se chinuie. În cele din urmă eram în pace cumva.
Cu toate acestea, călătoria mea prin durere și suferință tocmai acum a început. Acest timp a fost foarte dureros, inimaginabil, dar au fost si momente minunate. Etapele vin și pleacă.Ceea ce poate nu știți este că tatăl meu a murit mai mult de cinci ani în urmă. Dar nu trece o zi în care nu mă gândesc la el, în care nu plâng pentru el, în care nu este în mintea mea. Adesea mă găsesc gândindu-mă la ceva ce vreau să împărtășesc cu el, ca un succes profesional sau că fiica mea a primit o notă foarte bună la școală și îmi dau seama că nu pot.
Nu, nu mi-am depășit durerea. Nu voi putea niciodată să o depășesc.
Timpul trece, dar rănile rămân. Unii oameni preferă să numească suferință un „proces” sau să spună că există „etape”. Dar nu sunt de acord. Aceste două cuvinte implică faptul că există un sfârșit al durerii, care pur și simplu nu este adevărat.Durerea mea nu va dispărea în curând. Mi-ar plăcea ca oamenii să nu mai spună că voi trece peste asta.
Acum sunt în clubul celor care au pierdut un părinte. Cu toții mergem înainte, îngrijindu-ne în liniște de viețile noastre, pe măsură ce ne confruntăm cu durerea care nu dispare cât de repede oamenii ar vrea să creadă că dispare.
Deci, te rog, te implor. Nu-mi spune să trec peste asta. Nu o voi face, și nu vreau.
wawlist
Add comment