Costin Chiriac este tânărul ambițios care, deși a crescut la casa de copii, el a reușit să demonstreze că visele pot deveni realitate și pentru cei săraci.Pasionat de tot ceea ce face, tânărul este un exemplu de curaj și dăruire.Viața grea pe care a avut-o încă din copilărie, nu a fost un impediment și nu l-a demoralizat niciodată,ci din contră, doar l-a ambiționat să reușească ceea ce și-a propus mai departe.
La vârsta de 15 ani, Costin s-a apucat de învățat și s-a înscris la cursurile din cadrul Aeroclubul României, unde ulterior a și dobândit licența de pilot pe avioane ultraușoare.La doar 19 ani, a devenit însoțitor de bord la o companie aeriană renumită.El spune că aviația l-a cucerit din momentul în care s-a înălțat prima oară în zbor cu un planor și a simțit din plin ce înseamnă zborul și ce satisfacții îți aduce.
Costin a dus o viață grea, dar a reușit să depășească toate greutățile pe care viața i le-a trimis în cale și nu s-a descurajat niciodată.La doar 2 ani, tatăl său a ales să-și părăsească soția și cei doi copii.Iar mama sa, foarte afectată, a încercat să-i crească și să le ofere băieților măcar strictul necesar.La un moment dat, dormeau în gară, iar mai apoi, mama lor i-a dus într-un centru de plasament.Pe vremea aceea Costin avea 5 anișori, iar frățiorul său 4.
”Experiența trăită la centrul de plasament Cireșarii nu a fost una deloc fericită. Mi-a rămas impregnată în memorie și n-am să uit niciodată cum stăteam și plângeam într-un colț împreună cu fratele meu. Nici cel de-al doilea centru în care am ajuns nu a fost mai breaz. Educatorii erau răi, nu aveau nici un interes față de noi, exact ca la ”Cireșarii”. Îmi amintesc că ne băteau și ne vorbeau foarte urât”, povestește Costin.
”Nimeni nu mi-a dat nici o șansă. Spuneau că numai cei cu pile reușesc. Dar nu a fost așa. Am tocit nouă materii, precum cunoașterea aeronavei sau aerodinamica. Am învățat mult, recunosc, și am ajuns la Aerodromul din Clinceni, unde am cunoscut oameni devotați aviației care m-au îndrumat pe acest drum. Și astfel, de la planor, am ajuns să pilotez un avion ușor”, își amintește Cosmin.
”Sunt mândru de ceea ce am realizat până acum, însă sper ca la un moment dat să-mi pot îndeplini visul cel mare. Acela de a fi pilot de aeronavă”, a conchis Costin.
Noi îi urăm succes în continuare tânărului și fie ca, curajul, ambiția și perseverența sa, să-l ajute să-și atingă drumul succesului.
Add comment