Mama este cea care ne iubește și are grijă de noi întotdeauna.Ea este ca un înger fără aripi.Ea ne învață cum să ne bucurăm de cele mai mici lucruri ale vieții și ne înțelege cu o răbdare caldă și infinită.Inima ei este plină de iertare și generozitate.Are o înțelepciune incredibilă și o perspectivă minunată. Ea este singura care poate să lumineze o casă cu zâmbetul ei și să umple acel colț special din inima fiecărui om.
Mama ne dă viață, ne învață să mergem, ne hrănește, ne îmbracă, ne învață cele mai bune lucruri din lume și cel mai important, ne iubește necondiționat.Ea are un impact foarte mare asupra vieții noastre.Este acolo alături de noi la fiecare pas al vieții noastre la bine și la rău. Se roagă pentru tine, te îndrumă și are grijă la fel cum face un înger păzitor. Este nevoie de câțiva ani pentru a realiza toate acestea.O mamă, de multe ori renunță la întreaga viață pentru ca, copiilor să nu le lipsească nimic și să le ofere cea mai bună copilărie posibilă.Indiferent prin ce treci în viață, mama este singura care te va înțelege și te va sprijini indiferent de situație.
Cu cât îmbătrânim, cu atât ne dăm seama mai bine că mama este o icoană sfântă.Ea merită tot ce e mai bun de la noi, deoarece ea ne-a dat viață.A făcut o mulțime de sacrificii pentru noi.Chiar dacă a trecut prin greutăți, supărări, bătrânețe și muncă, cu toate astea, căldura și bunătatea sufletului i-au rămas neschimbate.De fiecare dată, ne așteaptă cu nerăbdare acasă, cu zâmbetul pe buze, cu bucate alese, ne răsfață cu dulcețuri și bunătăți preparate, cum numai ea știe să facă.Mama este fericită, atunci când noi suntem fericiți.Ea este cel mai frumos dar pe care viața ți-l poate da.De aceea, trebuie să aveți grijă de mamele voastre, deoarece ele nu trăiesc veșnic.Arată-i că o iubești de fiecare dată când ai ocazia! Chiar dacă poate, mulți dintre noi nu îl spunem în cuvinte, faptele sunt cele mai importante. Acestea o vor face cea mai fericită.
Add comment