Unul dintre cei mai buni doctori în microchirurgie din ţară, Mihai Ionac, este de părere că doctorii care primesc şpagă de la bolnavi ar trebui să plece din spitalele de stat în cele private.
„Singurul motiv pentru care unii dintre noi am rămas în ţară este că ne iubim meseria. Credinţa mea este că medicina e combinată cu mai multe: e imperfectă, e şi ştiinţă, e şi puţină artă, dar este şi har.Trebuie să ştii cum să vorbeşti cu omul suferind, să ştii unde este graniţa dintre ceea ce ştii tu şi recomanzi tu şi doreşte pacientul pentru el. Trebuie să respecţi un cod destul de complicat al relaţiei medic-pacient.Cred că cei care au rămas au aceste două calităţi. Îşi iubesc profesia şi iubesc locurile acestea, cu noroaiele noastre, cu certurile noastre, cu funcţionarii noştrii, cu spitalele noastre.”, a declarat medicul într-un interviu pentru adevarul.ro
„E un hazard total şi când mi ce cere sfatul: „ce să fac?”, ridic din umeri. Mi-e greu să dau un sfat.Din păcate, la noi tot ce ţine de organizarea muncii tale te respinge.Nu, nu mai primesc nimic. În al doilea rând, nu ai cu ce lucra, dacă vrei să lucrezi trebuie să te preocupi tu.
Noi (echipa condusă de M. Ionac – n.r.) am scris granturi, am făcut proiecte ştiinţifice, am cumpărat dotări cu care am realizat acele proiecte, şi apoi am rămas cu dotările.Dar asta nu ar trebui să fie treaba mea. Şi al treilea lucru: vrei să promovezi?…. Nu ai cum.”, a mai spus acesta citat de adevarul.ro.
Întrebat de ce crede că lumea îi privește pe toți medicii „niște șpăgari”:
„E mai simplu să denigrezi o masă întreagă, profesională, pentru ca oricând cineva deschide gura, să spună:
„Aaa, ascultaţi şpăgarii!”. Cred că sunt campanii făcute intenţionat. În al doilea rând în toate ţările latine, mersul la medic are ceva din vechile obiceiuri primitive. Pacientul aduce un cadou ca o ofrandă, face un sacrificu pentru sănătatea lui.
La noi e puternic împământenită ideea că dacă nu dai ceva, nu te faci bine. E reflexul strămoşilor noştrii.”
„Să se ducă în mediul privat. Dacă o fac în spitale să plece la privaţi, să iasă din spital. Eu i-aş da afară.” , a declarat doctorul.
Sursa: strabuni.ro
Add comment