Potrivit Mayo Clinic, băuturile calde, precum ceaiurile, ajută la ameliorarea simptomelor şi congestiei. Ceaiul de ceapă nu poate trata răceala, dar antioxidanţii şi proprietăţile sale hidratante au capacitatea de a ameliora simptomele răcelii, ţinta principală fiind tusea.
Cum acţionează ceaiul de ceapă împotriva tusei
Tusea este modul prin care corpul acţionează atunci când gâtul şi căile respiratorii sunt iritate şi poate fi cauzată de numeroşi factori ca alergii, astm, pneumonie, răceală și gripă. Dacă tusea persistă mai mult de o săptămână acesta este un semn că trebuie să faci o vizită la cabinetul medicului pentru a depista cauzele şi pentru a urma tratament medicamentos. Există totuşi persoane care folosesc ceapa ca remediu pentru tuse, dar acest tratament aplicat acasă nu va înlocui niciodată tratamentul convenţional împotriva tusei.
Ceapa conţine un polifenol numit quercetină, asociat cu îmbunătăţirea performanţelor fizice şi mintale, dar şi reducerea riscului de apariţie a infecţiilor, arată un studiu din martie 2016 publicat în Nutrients. Mai mult, quercetina este cunoscută şi pentru accelerarea sistemului imunitar, dar şi pentru proprietăţile sale antiinflamatorii şi antivirale. Atunci când virusul ajunge în corp, se produce inflamaţia la nivelul membranei de legătură dintre nas şi gât, informează Universitatea Rochester Medical Center. Astfel, apar durerile în gât.
Ceapa este totodată bogată în vitamina C, oferind 13% din necesarul zilnic recomandat şi, aşa cum bine ştim, vitamina C joacă un rol extrem de important în funcţionarea sistemului imunitar, arată Institutul Naţional de Sănătate. În plus, ajută la regenerarea altor antioxidanţi din corp.
Beneficiile ceaiului de ceapă:
Ajută la detoxifiere. Fitochimicalele, disulfurile şi trisulfurile care se regăsesc în ceaiul de ceapă stimulează eficacitatea vitaminei C de a lupta împotriva toxinelor dăunătoare. Mai mult, aminoacizii numiţi metionină şi cistină, ajută la detoxifierea organismului de metalele grele ca mercur, plumb şi crom.
Îmbunătăţeşte sănătatea inimii. Ceaiul de ceapă ajută la prevenirea blocării arterelor sau a formării cheagurilor de sânge, principalele motive ale bolilor de inimă. Totodată, ajută la reducerea nivelului colesterolului şi trigliceridelor, fiind astfel scăzut riscul apariţiei bolilor cardiovasculare.
Ideal pentru diabetici. Prezenţa compuşilor din ceaiul de ceapă echilibrează insulina şi asigura o schimbare graduală a glucozei în muşchi şi celule. Pe de altă parte, compuşi precum quercetina, scad nivelul de zahăr şi sorbitol acumulate în sistemul nervos şi celulele rinichiului în cazul persoanelor care suferă de diabet de tip 2.
Reduce tusea şi răceala. În cazul pacienţilor care suferă de probleme respiratorii, tusea, răceala şi durerile în piept pot fi reduse cu ajutorul ceaiului de ceapă.
Previne astmul. Nivelul crescut de flavonoide, quercetină care se regăsesc în ceaiul de ceapă relaxează muşchii căilor respiratorii, ideal în cazul persoanelor care suferă de astm şi bronşită. Compuşii din ceaiul de ceapă împiedică reacţiile responsabile afecţiunilor astmatice.
Bun împotriva cancerului. Numeroase studii arată că în urma consumului de ceapă roşie scade riscul apariţiei cancerului de plămâni, ovarian, de sân, prostată sau de colon, iar asta datorită antioxidanţilor, dar şi a vitaminei C care au un impact major în eliminarea radicalilor liberi din corp prin inhibarea enzimelor responsabile apariţiei lor.
Întăreşte sistemul imunitar. Prezenţa anumitor compuşi ajută la prevenirea afecţiunilor infecţioase. Quercetina, de exemplu, împiedică reacţiile alergice prin prevenirea corpului de a elimina histamine care produc strănutul, în timp ce tiosulfaţii luptă împotriva E.coli şi salmonella.
Are grijă de sănătatea digestivă. Ceaiul conţine fibre benefice pentru o digestie sănătoasă. Fibrele solubile susţin creşterea bacteriilor sănătoase din intestin, iar conţinutul de saponine antibacteriene care se regăsesc în ceai funcţionează perfect pentru evitarea durerilor de stomac.
Ajută la scăderea în greutate. Conţinutul de flavonoide, quercetină din ceai, creşte nivelul de adiponectină, un hormon responsabil pentru stimularea enzimelor care ajută la arderea grăsimilor. Mai mult, quercetina funcţionează ca un agent inflamator care produce chimicale pro-inflamatorii responsabile pentru declanşarea creşterii ţesutului gras.
Ideal pentru sănătatea pielii şi părului. Vitamina C prezentă în ceaiul de ceapă contribuie la formarea de colagen care ajută la menţinerea sănătoasă a celulelor din piele şi păr. Pe de altă parte, vitaminele E şi A combat deteriorările produse de razele UV, dar şi schimbările produse de radicalii liberi care duc la îmbătrânirea prematură.
Creşte sănătatea oaselor. Ceaiul de ceapă facilitează în încetinirea pierderii de calciu şi ajută la întărirea oselor, deoarece are proprietăţi care ajută la construirea ţesutului conjunctiv, mai exact a cartilajelor şi tendoanelor, dar şi reducerea inflamaţiilor articulare.
Induce somnul. Aminoacidul L-triptofan, prezent în ceaiul de ceapă, serveşte ca sedativ natural şi este ideal pentru persoanele care se confruntă cu somnul întrerupt.
Cum se prepară ceaiul de ceapă pentru tuse seacă sau productivă
Nu ai nevoie de prea multe ingrediente, ci doar de o ceapă şi puţină apă. Taie ceapa mărunt şi adaug-o în apă fiartă. Las-o pentru câteva minute cât să se facă infuzia, apoi adaugă miere pentru a îndulci. Strecoară amestecul obţinut şi bea ceaiul. De asemenea, ceaiul de ceapă mai poate fi obţinut prin presarea unei cepe şi amestecarea în apă fierbinte. Pentru a-i oferi gust, poţi adăuga un baton de scorţişoară sau, de ce nu, usturoi.
Ceai de ceapă: contraindicaţii
Deşi nu se cunosc încă efectele adverse atunci când vorbim de ceaiul de ceapă, ştim totuşi că atunci când este consumat în exces, în cantităţi mari, poate duce la balonare şi diaree.
Ceaiul de ceapă pentru tuse, în sarcină
Numeroase studii arată că ceaiul de ceapă roşie are proprietăţi prin care se poate induce travaliul. Totodată, se presupune că o cană ce ceai de ceapă te poate ţine departe de tuse şi răceală pe timpul sarcinii. Deşi vine la pachet cu numeroase beneficii, este bine să consumi ceaiul de ceapă doar sub supravegherea medicului. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul femeilor care alăptează.
Add comment