Taurul este un semn al Pământului, la fel ca Fecioara și Capricornul, și are capacitatea de a vedea lucrurile dintr-o perspectivă bazată pe practică, o perspectivă realistă, nu este visător precum Gemenii. Le este ușor să câștige bani și să rămână pe aceleași proiecte ani de zile până când vor fi finalizate.
Iată în continuare câteva lucruri pe care ar trebui să le știm atunci când avem de-a face cu un nativ taur.
1.Familia reprezintă totul pentru ei.
2.Muzica reușește să calmeze un nativ Taur nervos.
3.Taurul nu trebuie să spună prea multe. Expresia feței lui va vorbi pentru el.
4.Spre deosebire de alte persoane, atunci când un Taur spune Te iubesc, înseamnă că așa este.
5.În cele mai dificile momente, Taurul va fi acolo pentru tine.
6.În unele zile, nativul Taur va fi foarte muncitor, în timp ce în altele va vrea doar să lenevească pe canapea, la un film.
7.Ai supărat un Taur? sper ca Dumnezeu să se îndure de sufletul tău.
8.Taurul crede că indiferent de câte ori va cădea, mereu va reuși să se ridice.
9.Nici să nu te gândești să deranjezi un Taur în timp ce doarme.
10.Frumusețe și minte, Taurul are tot pachetul.
11.Taurul nu suportă zgomotul, cu excepția muzicii.
12.Chiar dacă îl vei răni, un Taur îți va fi loial întotdeauna.
13.Să încerci să faci un nativ Taur gelos nu ar fi o tactică inteligentă. Nu vei reuși decât să îl faci să-și piardă interesul pentru tine.
14.Să schimbi părerea unui Taur este misiune imposibilă, în special când sunt 100% siguri că au dreptate.
15.Taurii își pot crea propriul univers…pe care nimeni nu îl poate înțelege.
16.Nu vei ști niciodată cu adevărat ce se petrece în mintea unui Taur pentru că nu-ți împărtășesc gândurile profunde cu nimeni.
17.Taurilor le place să răsfețe persoana iubită, însă nu cu bani, ci cu gesturi mici.
18.Un nativ Taur te va asculta, dar niciodată să nu te aștepți să îți dea dreptate.
19.Nativului Taur îi place să facă pe toată lumea să râdă.
20.Din anumite motive, Taurii au un cerc social destul de restrâns.
21.Taurii vor ca tu să crezi în ei atunci când ei nu pot face asta.
22.Niciodată să nu spui unui Taur ce să facă sau nu, pentru că o vor face dinadins pentru a te scoate din sărite.
23.Este cel mai încăpățânat semn zodiacal. Fără dubiu.
24.Atunci când un nativ Taur răbufnește, cel mai probabil este din cauza masivei frustrări acumulate.
25.Taurilor nu le pasă dacă lumea îi consideră ciudați.
26.Taurii întotdeauna vor prefera un pui de somn în detrimentul sarcinilor zilnice.
27.Taurii nu vor vorbi pe la spate despre tine. Îți vor spune totul în față.
28.Odată ce enervezi un nativ Taur, este extrem de greu să îl calmezi.
29.Taurii își pot schimba starea foarte rapid și adesea se izolează de oameni.
30.Taurii au o memorie fantastică și absorb informația ca un burețel.
Add comment