Singura peșteră cu cristale de calcit amenajată din Europa și a doua din lume care poate fi vizitată se află în Bihor, în comuna Roșia, fiind descoperită de un miner în timpul lucrărilor la o galerie a fostei mine de bauxită Farcu, cercetări recente atestând și efecte benefice asupra sănătății oamenilor.
Spectacolul din interiorul peșterii este unul magnific, privirea fiind răsfățată cu prezența libelulelor din cristale transparente și cristalite, crescute sub forma unor corali. Pereții peșterii sunt împodobiți cu cristale de calcite unice, translucide, completând rezervația de cristale.
”E o peșteră tip geodă, adică un spațiu închis în care s-au format cristalele, pentru că numai în spații închise se formează cristalele. Dacă ar fi avut legătură cu exteriorul, cu aerul de afară, nu am mai fi avut cristale de calcit. De aici și raritatea. Este a doua peșteră din lume cu cristale de calcit vizitabilă. Mai este una în Africa de Sud. Asemenea cristale de calcit mai există în România și în lume, doar că peșterile sunt închise și nu pot să intre decât oameni de știință sau speologi, cu programări și aprobări”, a declarat, pentru ghidul peșterii, Valentina Ciuhandu, scrie bun-de-citit.net.
Cristalele de calcit din mina Farcu, albe și strălucitoare, sunt formațiuni geologice de o rară frumusețe. Ele cresc în diverse forme, de la floare de lotus până la cele mai spectaculoase, din tavan, în forma unor iatagane verticale, cu lungimi de până la un metru, dar cu o grosime a panglicii de doar trei-patru milimetri. Ele sunt foarte fine, fragile și extraordinar de frumoase.
Sursa: secretele.com
Add comment