Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist
emanuel

Povestea lui Emanuel, băiatul nevăzător din naștere cu darul deosebit de a cânta la instrumente muzicale, ce a primit de la Andra primul golden buzz din acest sezon Românii au Talent.

Sezonul 12 Românii au Talent a început în acest an cu schimbări la masa juriului.Din vechiul juriu au rămas doar Andra și Andi Moisescu, alăturându-se Dragoș Bucur și Mihai Bobonete.În continuare ca prezentatori, au rămas tot Pavel Bartoș și Smiley.Românii au talent ne va încânta privirile și de această dată cu momente inedite.

Primul moment impresionant din sezonul 12 al emisiunii Românii au Talent a fost al tânărului Emanuel Ion.Băiatul de doar 16 ani din satul Nazarcea, județul Constanța este nevăzător din naștere, dar s-a născut cu un talent deosebit, acela de a cânta la mai multe instrumente muzicale.Băiatul cântă de la vârsta de 4 ani la orgă,învățând notele cu degetele, iar Golden Buzz-ul Andrei din prima ediție a fost oferit tot pentru un moment impresionant în care a cântat la orgă.Pe lângă acest instrument, cântă și la chitară, pian, chitară bass, acordeon, fluier, muzicuță, tobe și trompetă, toate după ureche.

Emanuel a spus în interviul acordat pentru emisiunea Românii au Talent că el nu vrea ca lumea să-i poarte milă, ci vrea ca lumea atunci când îl vede să stea cu el de vorbă,pentru cine este el, nu pentru că este nevăzător.Încă din mic doctorii nu i-au dat șanse să mai vadă, dar băiatul spune că pe măsură ce a crescut a început să distingă umbrele.

Juriul a fost plăcut impresionat de acest moment deosebit și de talentul concurentului, dar Andra a fost cea care a apăsat butonul auriu care îl va trimite direct în semifinala competiției.După ce i-a oferit Golden Buzz-ul, Andra a fost atât de emoționată, încât a urcat pe scenă alături de Emanuel, l-a îmbrățișat și i-a mulțumit pentru momentul oferit.Juriul l-a întrebat pe concurentul Emanuel Ion ce dorește să facă mai departe în viață, iar el a răspuns că își dorește să lucreze în domeniul IT, să devină programator.Ba mai mult, acesta a spus că urmează să lanseze un joc audio pentru nevăzători, având deja o versiune Beta.

”Mă bucur că am apăsat acest buton și că am putut să îl fac fericit. E un exemplu, e un mesaj tare frumos pentru oamenii care au căzut și nu mai știu să se ridice.Pentru mine nu este un caz social, eu am dat golden buzz-ul din admirație”, a spus jurista Andra în cadrul primei ediții a emisiunii Românii au Talent.

loading...

Add comment