Povestea rândunelelor, cunoscute ca păsările sfinte sau păsările lui Iisus.

Rândunica este considerată în popor o pasăre sfântă și nimeni nu are voie să-i strice cuibul. Locul unde rândunelele fac cuiburi este considerat loc curat, iar omul unde își fac rândunicile cuiburi are inima bună și este curat la suflet.

Spune povestea noastră, pe când Iisus era copil în casa lui Iosif în Nazaret, se juca împreună cu copii de vârsta lui în mod firesc, frâmântând din pământ cu apă cu sfintele Lui mânuțe, păsărele din clisă.

Apoi așeza păsărelele pe malul râului, cu aripioarele întinse, suflând peste ele viață, ele iși luau zborul, iar pruncul Iisus se bucura nespus.

Un fariseu dușmănos, trecând pe acolo, a văzut și L-a întrebat cu asprime:

„Ce faci Tu acolo, măi copile?

Furios, fariseul a vrut să sfărâme păsărelele din pământ cu piciorul, călcând pe ele.

Pruncu Iisus le-a făcut semn cu sfintele lui mânuțe și plin de grija și dragostea lor, le-a zis:

Hai zburați micuțelor!

Păsărelele au prins viață și au zburat ca celelalte păsări vii, fără ca fariseul să mai apuce să le strivească cu piciorul.

Ele au prins viață, au început să fie foarte zglobii, iar Pruncul Sfânt le-a zis:
Rândunele să va numiți!
La început ele aveau culoarea cenușie, precum pământul din care erau făcute.

Au zburat în jurul acoperișului caselor, unde și-au făcut cuiburi tot din pământ, cu ciocușorul lor.

De atunci și pâna astăzi, s-au obișnuit să-și clădească cuiburile la casele oamenilor, pe lângă oameni fiind foarte prietenoase.

Mai târziu, când Iisus era bărbat și predica Evanghelia la oameni,a fost prins și dus pe Golgota, pentru a fi Răstignit.

Atunci, rândunelele pline de recunoștință L-au urmat cu strigăte de durere și zburau în jurul Domnului Iisus.

Voiau să-L ajute și au început să-I smulgă spinii din coroană, care se înfipse-se adânc în fruntea Sa dumnezeiască.

După ce Domnul Iisus si-a dat Duhul pe cruce, rândunelele au plâns și au îmbrăcat o haină de doliu, culoarea penelor lor s-a schimbat, din cenușiu în negru, pentru durerea Creatorului lor.

Tot atunci, când Domnul Iisus era bătut în cuie pe cruce și Îi era sete, un soldat roman, nu i-a oferit apă ci un burete înmuiat în oțet, din care Domnul nu a luat.

Văzând aceasta, rândunelele au venit la cruce și i-a dat picături de apă cu ciovul lor micuț.

Soldatul a observat și a încercat să le săgeteze, fără să reușească.
Rândunelele a venit încă o dată cu picături de apă, nici atunci nu au putut fi săgetate.

Domnul Iisus ar fi vrut să le oprească.
Dar rândunelele a venit și a treia oară.O rândunică a fost străpunsă de săgeata soldatului.

Mântuitorul a plâns pentru biata pasăre, binecuvântând-o.

De aceea, rândunica are roșu la căpușorul ei micuț, fiind pătată cu sânge, dar și de pe țepii plini de sânge scoși din fruntea Mântuitorului Hristos.

De atunci rândunica este considerată în popor o pasăre sfântă și nimeni nu are voie să-i strice cuibul.

Locul unde rândunelele fac cuiburi este considerat loc curat, iar omul unde sunt cuiburi are inima bună și este curat la suflet.

Dacă cineva strică cuibul rândunelelor, se spune în popor că ia pedeapsă de la Dumnezeu, s-au se îmbolnăvește, ca răsplată a faptei lui.