De cele mai multe ori, avem tendința de a judeca oamenii după aparențele lor și nu așteptăm și nu îi cunoaștem. Acestea fiind spuse, evaluarea externă pe care o facem despre o persoană nu este întotdeauna corectă.Aparențele sunt despre felul în care ceilalți ne văd și ne percep: felul în care ne îmbrăcăm, felul în care vorbim, modul în care ne comportăm. Dar nu putem reflecta tot ceea ce dorim cu adevărat să exprimăm cu aparențe.
Când cunoaștem cu adevărat o persoană, ne împărtășim gândurile cu ea și descoperim cu adevărat personalitatea ei. Când vedem pentru prima dată o persoană, observăm aspectul ei extern. Le vedem hainele, chipul și accesoriile. Pe baza acestor lucruri, facem o deducție despre personalitatea persoanei respective.Cert este că avem tendința de a ne lăsa duși de val, înainte de a ajunge să cunoaștem oamenii.Uneori nu ne dăm seama cât de drăguță este o persoană până nu le vom cunoaște. Deoarece, mult prea des, avem tendința de a observa doar aparențe exterioare. Aparențele sunt înșelătoare și acesta este doar adevărul.Tocmai de aceea este indicat sa mergem dincolo de ele.
În unele cazuri, poate fi exact opusul.Și lumea e mai rea decât pare.De aceea, se spune că aparențele înseală de cele mai multe ori.Atunci când judecăm spre exemplu după aspectul fizic, mulți dintre noi nu se gândesc că într-un corp frumos se poate ascunde un suflet negru sau într-un corp mai puțin frumos se poate ascunde un suflet de aur.De aceea, ideal este să cunoașteți înainte sufletul omului și să știti cu cine aveți de-a face.Nu te încrede în aparențe.E foarte simplu să te lauzi că ești un om bun, iubitor și sincer, dar faptele să te contrazică.Privind doar aparentele, nu putem vedea decat o mica parte din ceea ce oamenii sunt cu adevărat.
Dincolo de aparente putem intelege ceea ce pare de neinteles atunci cand judecam doar prin prisma a ceea ce se vede in afara. Dincolo de aparente putem descoperi sufletul omului.Uneori, lucrurile nu sunt exact așa cum credeam noi că sunt.Nu tot ceea ce pare a fi, și este.
Add comment