Știai că, în afara faptului că te ajută să scapi de aspectul neplăcut al ochilor obosiți, castravetele este ideal pentru reducerea ridurilor de expresie, a celor de la coada ochilor și a cearcănelor?
După o anumită vârstă, atât la femei, cât și la bărbați încep să își facă apariția – în special pe față – liniile fine și ridurile. Acestea sunt semne clare ale trecerii timpului (ca și grizonarea părului), pe care toți încercăm să le ascundem. În acest articol, îți prezentăm cele mai bune metode testate prin care poți reduce ridurile în mod natural. Cu siguranță rezultatele nu vor întârzia să apară!
Există numeroase trucuri pe care le poți folosi acasă pentru reducerea liniilor fine, care în timp devin mai evidente și se adâncesc din cauza următorilor factori: pierderea elasticității pielii, hidratarea insuficientă și regenerarea defectuoasă a colagenului.
Trucuri pentru a reduce ridurile în mod natural
Ulei din sâmburi de struguri
Uleiul din sâmburi de struguri are proprietăți hrănitoare și hidratante care vor ajuta pielea să își mențină sănătatea și să arate mai tânără pentru mai mult timp. Este foarte eficient pentru zona din jurul ochilor, dar este folosit cu succes și pentru tratarea rănilor. Este bogat în antioxidanți care împiedică îmbătrânirea și hidratează pielea uscată, încetinind procesul de apariție a ridurilor.
Vitamina E.
Vitamina E hidratează și hrănește pielea din jurul ochilor, dându-i un aspect mai tânăr și prevenind apariția ridurilor. Vitamina E sub formă de capsule poate fi găsită în magazinele cu produse naturiste sau farmacii. Aplic-o în fiecare seară înainte de a merge la culcare, timp de cel puțin o săptămână (sau mai mult, în funcție de cât de adânci sunt ridurile).
Ulei de cocos.
Uleiul de cocos este ideal împotriva ridurilor și foarte bun hidratant pentru pielea uscată. Dacă îl vei folosi zilnic, vei obține rezultate uimitoare în doar o săptămână. Continuă să îl folosești o dată sau de două ori pe săptămână pentru a-ți menține pielea frumoasă.
Avocado.
Uleiul natural de avocado este foarte util pentru a reduce ridurile din jurul ochilor. Taie un avocado în două și aplică o parte din pulpă pe zona predispusă la apariția ridurilor.
Castravete.
Castravetele este un tratament perfect pentru ochii obosiți (de aceea este folosit în atât de multe produse cosmetice), dar ajută și la reducerea ridurilor de expresie, a celor de la coada ochilor și a cearcănelor. Poți să-ți aplici pe fiecare ochi câte o felie de castravete crud sau o pastă din castravete și puțină apă rece.
Suc de portocale.
Sucul de portocale este bogat în vitamina C și reduce ridurile în mod natural. Stoarce puțin suc, înmoaie o dischetă de bumbac în acesta și aplică-o dimineața și seara pe zonele cu riduri. În câteva săptămâni, vei vedea schimbările benefice.
Ulei de ricin.
Uleiul de ricin este unul dintre cele mai vechi tratamente pentru reducerea ridurilor. Pune câteva picături pe vârful degetului și masează ușor zonele cu probleme. Fă acest lucru înainte de culcare și îndepărtează cu grijă excesul. Prin masaj, uleiul va ajunge în straturile cele mai profunde ale pielii. Repetă această procedură de două ori pe săptămână.
Iaurt.
Spală-te pe față și șterge-te bine. Amestecă o linguriță de iaurt cu o linguriță de miere, o jumătate de linguriță de suc de portocale și un sfert de cană de piure de banane. Aplică pasta obținută pe față și las-o să acționeze timp de 15 minute, apoi îndepărtează-o cu apă călduță.
Suc de lămâie.
Sucul de lămâie este un tonic natural care reduce ridurile și deschide porii. Masează-ți fața și gâtul cu o felie de lămâie, evitând zona ochilor. Spală-te apoi cu apă și aplică o cremă hidratantă ușoară. Nu uita că nu trebuie să ieși din casă sau să stai la soare după ce ți-ai curățat fața cu suc de lămâie, deoarece te poți alege cu pete.
Dacă vrei să ai o piele frumoasă și tânără, folosește trucurile și rețetele naturale prezentate mai sus și adoptă câteva obiceiuri sănătoase:
Evită expunerea excesivă la soare.
Cea mai bună metodă de a evita apariția unor noi riduri este să eviți expunerea excesivă la soare. Razele ultraviolete distrug straturile superficiale ale pielii și provoacă deshidratare.
Dacă petreci mult timp în aer liber sau mergi la plajă, este nevoie să aplici o cremă cu factor de protecție împotriva razelor UVA și UVB. Și nu uita că soarele nu este puternic doar vara – așa că trebuie să folosești creme de protecție solară și haine potrivite 365 de zile pe an, chiar și atunci când este înnorat sau plouă.
Renunță la fumat
Acest viciu îți afectează foarte mult corpul, atât la interior, cât și la exterior. Fumatul determină apariția ridurilor în jurul gurii din cauza încordării mușchilor atunci când tragi din țigară. Acesta provoacă și acumularea de toxine sub piele, care reduc elasticitatea și capacitatea de regenerare a acesteia.
Și nu uita că acest lucru se poate întâmpla și dacă partenerul tău, părinții, colegii sau copiii fumează în preajma ta. Încearcă să stai cât mai puțin timp în fum de țigară.
Exfoliază-ți pielea periodic.
Poți apela la diferite tipuri de măști și exfoliante foarte sănătoase care să înlăture toate impuritățile și particulele care îți încarcă porii.
În plus, dacă ai riduri, machiajul și praful se pot strânge în liniile acestora, făcându-le și mai evidente. Exfoliindu-ți pielea o dată pe săptămână, vei înlătura celulele moarte și te vei putea bucura de o piele mai frumoasă.
Dormi suficient.
Încearcă să respecți ora de culcare și să dormi cel puțin opt ore. Este indicat, de asemenea, să te trezești în fiecare zi la aceeași oră și, dacă este posibil, să tragi un pui de somn după-amiaza.
Dacă nu dormi suficient, organismul tău va produce prea mult cortizol, un hormon care împiedică dezvoltarea celulară. Dormind mai mult, îi vei permite organismului să se odihnească și să producă mai multă elastină, care va reduce aspectul ridurilor.
Sursa: dozadesanatate.ro/trucuri-pentru-a-reduce-ridurile-in-mod-natural/
Add comment