Băile Felix este un sat în comuna Sânmartin din județul Bihor, Crișana, România. Băile Felix se află la ca. 10 km sud de municipiul Oradea. Este cea mai mare stațiune balneară cu regim permanent din România, situându-se pe locul doi, după litoralul Mării Negre, în privința numărului locurilor de cazare din România.
Conform wikipedia.org, facilitățile existente în această stațiune permit tratarea cu succes a reumatismului și afecțiunilor neurologice, ginecologice, iar bazele medicale dispun de instalații pentru metode ca electroterapia, hidroterapia, aerosoli, masaje, împachetări cu parafină și alte operațiuni specifice tratamentelor balneare. Stațiunea Băile Felix permite și efectuarea unui turism de relaxare.
Datorită conținutului ridicat de săruri minerale, medicii interniști recomandă pacienților tratamentele sau curele cu ape din băi. Prin rețeaua sa de hoteluri, Băile Felix oferă 7000 de locuri de cazare, precum și bazine de înot, ștranduri în aer liber sau acoperite și aer curat. Clima blândă face posibilă creșterea de nuferi subtropicali în lacurile stațiunii. Datorită apelor termale și a numărului mare de turiști care vin an de an, în stațiunea Băile Felix s-a dezvoltat și sistemul de cazare privat.
Istoric
Izvoarele termale au fost puse în valoare în secolul al XVIII-lea de călugărul Felix Helcher de la mănăstirea Klosterbruck din Moravia, administrator al mănăstirii din Sânmartin. Între 1711-1721 au fost organizate primele așezăminte pentru tratament, sub numele de „Baia lui Felix” (în maghiară Félixfürdő). Felix Helcher a murit în anul 1737. În anul 1885 a fost captat un nou izvor, cu o temperatură de 49°C.
Băile Felix o afacere de succes
Dintr-o staţiune aflată în paragină în anii ’90, Băile Felix a început să se transforme încet dar sigur într-o afacere de succes. Dovada o reprezintă numărul tot mai mare de turişti, de la an la an, atraşi atât de beneficiile apelor termale, cât şi de investiţiile tot mai moderne. Turiştii care până nu de mult alegeau ţara vecină, Ungaria, pentru a se distra şi a se relaxa în apă termală, pot acuma să opteze şi pentru Băile Felix. Staţiunea dispune de pensiuni şi hoteluri pentru toate gusturile şi buzunarele.
“Succesul Băilor Felix se datorează investiţiilor care s-au făcut acolo an de an. În ultimii ani s-au făcut investiţii foarte mari, terminând cu ultima investiţie, cea a singurului complex balneoclimacteric de cinci stele din România. Faptul că la Felix s-a făcut o asemenea investiţie, şi în general în staţiunile balneoclimaterice unde s-a investit în ultimul timp, clar că a crescut sistemul de bussines, de oameni care vin în afara celor care sunt la pensie, care nu au venituri aşa cum au cei care vin la un complex de cinci stele.
Felixul s-a dus ca urmare a faptului că investiţiile s-au făcut an de an, astfel s-a ajuns ca unele agenţii să-şi crească cifra de afaceri cu 300%”, a declarat pentru Vocea.biz Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din Romania (OPTBR).
Ape unice în Europa
Apele din staţiunea bihoreană sunt în fruntea topului apelor curative din Europa, lucru dovedit de analizele efectuate de instituţiile de specialitate din Occident.
Specialiştii susţin că unicitatea lor constă în echilibrul fiziologic dintre compoziţia chimică şi termalitate, ceea ce le face extrem de apreciate şi eficiente atât în cure externe, cât şi în cure interne. Puţini ştiu că aceste ape termale pot fi şi băute. O spun analizele şi o spun şi specialiştii.
Potrivit medicilor, apa termală poate fi folosită sub formă de crenoterapie (cure interne cu ape minerale) – pentru anumite afecţiuni ale stomacului, intestinului subţire şi gros, colecistului, ale aparatului urinar, afecţiuni metabolice şi endocrine. Dar cele mai cunoscute beneficii sunt în curele externe, adică sub formă de balneaţie.
În plus, băile cu ape termale de la Băile Felix vin în ajutorul celor cu hernie de disc cervicală sau lombară, cu afecţiuni ale sistemului nervos central sau periferic, cu pareze, paralizii, nevrite, polinevrite sau cu boli ale sistemului circulator, cum sunt, de exemplu, arteritele.
Din punct de vedere chimic, apa este caracterizată ca fiind bicarbonatată, sulfatată şi clorurosodică, ceea ce îi conferă o acţiune benefică în constipaţie cronică, colite cronice spastice şi dureroase, megacolon (dilatare anormală a colonului), dischinezii duodenale, gastrită hiperacidă, hepatite cronice, diabet zaharat, gută.
„Atât prin termalitatea ei naturală, adică Tº = 37/38º C, cât şi prin compoziţia ei chimică, este definită ca o apă oligominerală mezotermală. Dintre anioni, în ordinea valorilor găsite, cei mai importanţi sunt: bicarbonic – 439 mg%, sulfat –208 mg%, iar dintre cationi, cei mai importanţi sunt: calciu – 139mg%, sodiu – 71 mg%, magneziu – 24 mg%“, afirmă cercetătoarea Simona Bişboacă din Oradea.
Un efect mai puţin cunoscut al apei termale este acela că poate combate valorile crescute ale tensiunii arteriale. Potrivit specialiştilor din cadrul unei baze de tratament, după o cură externă cu aceste ape, de 10-14 zile, tensiunea scade progresiv până aproape de normalizare.
„Apele termale de aici să nu creadă cineva că se alimentează din precipitaţii sau depind de variaţiile de temperatură. Parcurgerea drumului din Pădurea Craiului, unde este zona de infiltraţie, până în zona noastră, a durat în jur de 20-22 de mii de ani“, afirmă profesorul universitar dr. Nicolae Josan, de la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Oradea.
Sursa: https://authenticmagazin.com/destinatii/statiunea-baile-felix/
Add comment