Cercetătorii germani au făcut un studiu pe 500 de persoane de peste 70 de ani, din Germania, și au ajuns la concluzia că bunicii care își îngrijesc nepoții tind să trăiască mai mult decât cei care nu au grijă de alte persoane.
Rezultatele studiului au fost publicate în revista Evolution and Human Behavior. Bunicii care au avut grijă de nepoții lor au trăit cu 20 de ani mai mult decât cei care nu au făcut-o.
Este important de menționat că studiul a implicat bunicii care, ocazional, au avut grijă de nepoții lor, și nu de cei care și-au asumat întreaga responsabilitate pentru educația și creșterea lor pentru că altfel, custodia cu normă întreagă poate avea un efect negativ asupra sănătății în cazul bunicilor.
Potrivit Dr. Ronan Factor, există o legătură între acțiunea de a ajuta și reducerea stresului, astfel îngrijirea copiilor și petrecerea timpului cu ei jucându-se cu ei, îi ajută pe bunici să rămână sănătoși.
Relațiile prietenoase și delicate dintre vârstnici și nepoți îi țin în formă nu numai din punct de vedere fizic, ci și sunt mult mai fericiți.
Nu uitați că bunicii nu au aceeași sănătate ca și părinții, deci dacă aveți copii, mergeți să vizitați bunicii, dar nu permiteți bunicilor să-și asume întreaga responsabilitate pentru nepoții lor. Veți obține niște beneficii neașteptate, deoarece copiii sunt o sursă de energie, zâmbete și bună dispoziție.
Timpul petrecut cu bunicii este, de asemenea, util și pentru copiii mici, deoarece le oferă o mai mare stabilitate emoțională.
Cu siguranță bunica și bunicul așteaptă să-i vizitați cât mai curând!
Sursa: https://fasingur.me/studiu-bunicii-care-au-grija-de-nepoti-traiesc-cu-10-ani-mai-mult/
Add comment