Ingrediente:
12 albușuri (cca. 420 g albuș)
400 g zahăr
2 plicuri zahăr vanilat Bourbon sau 1 linguriță extract de vanilie
2 vârfuri de cuțit de sare
20 ml zeamă de lămâie (proaspăt stoarsă)
400 g nucă, alune de pădure, migdale decojite (sau un mix din ele)
70 g pesmet alb simplu
Am bătut spumă tare albușurile cu sare, am pus zahărul, vanilia și zeama de lămâie și am continuat baterea până ce am obținut o bezea netedă, densă, lucioasă.Deasupra am pus nuca și alunele măcinate precum și pesmetul.Nuca și alunele se pot rumeni în cuptor câteva minute, înainte de a fi măcinate, pentru a avea o aromă mai intensă.Am lucrat manual cu o spatulă mare și, cu mișcări de jos în sus, am încorporat nucile în bezea. Compoziția trebuie să fie densă și să nu curgă.Am pus cuptorul la preîncins la 170 C (căldură sus+jos+ventilație) respectiv treapta medie la cele pe gaz. Eu coc câte 2 foi deodată și le rotez la mijlocul timpului de coacere. Pentru fiecare foaie de bezea am folosit 1/4 din compoziție adică cca. 325 de grame.Cu o spatulă rigidă am nivelat bezeaua cu nucă și am dat-o la cuptor pentru 20-25 de minute la 170 C.Se procedează la fel și cu celelalte foi.Dacă vi se rup nu e niciun bai pentru că nu se vede ruptura când le montați cu cremă. Ele se vor mai usca peste noapte și de-abia de a doua zi pot fi suprapuse sub formă de teanc,cu hârtie de copt între ele!Din aceată compoziție vor ieși 4 foi de bezea.Foile din bezea cu nucă sau alune de pădure se pot păstra și 2 săptămâni la loc uscat, învelite în hârtie de copt și puse în cutie de carton. Aceste delicate și gustoase foi se pot umple cu diferite creme, după placul fiecăruia.
Sursa rețetă: https://savoriurbane.com/foi-din-bezea-cu-nuca-sau-alune-migdale-tip-richard-fara-faina/
Add comment