Spune-mi tu, femeie dragă,
Cum le poți face pe toate,
Să fii mamă și nevastă,
Și să-ți ții căsuța-n spate?
Te trezești în zorii zilei,
Te speli fuguta pe față,
Chemi copiii să mănânce,
Pâine cu unt și dulceață.
Iar când îi petreci la școală,
Treaba-n curte te așteaptă:
Iarba smulsa și-adunată,
Via trebuie săpată.
Și cu fața aplecata,
Printre spini și mărăcini,
Mai ridici mâna tăcută,
Să-ți saluți ai tăi vecini.
Când grădină-i curățată,
Timp puțin a mai rămas,
Pui în oală ce dă Domnul,
Și cu ochii tot pe ceas.
Că e ora de amiază,
Vin copiii de la școală,
Pune masa, strânge masa,
Tu rămâi cu burta goală.
Apoi, grija zilei crește,
Temele să fie gata,
Animalele hrănite,
Tu, frumoasă pentru tata.
Cât copiii zburda-n curte,
Tu te pregătești de cină.
Vor pilaf cu piept pe tavă
Și tai repede-o găină.
Cât fierbe găină-n oală,
Mături curtea pân la poartă,
Întinzi rufele pe culme,
Și deretici prin ogradă.
Iar când noaptea se așterne,
Și pe prunci i-apucă somnul,
Tu, cu fața la icoane,
Înalți rugă către Domnul.
Să-ți apere copilașii,
Să aveți pe masă pâine,
Apoi te aduni în gânduri,
Și-ți faci planuri pentru mâine.
Treaba ta nu se sfârșește,
Mână de fier ești în casă,
Iar când ieși cu soțu-n lume,
Ești cochetă și frumoasă.
Te frămânți să fie bine,
Și le porți grija la toți
Și atunci, te-ntreb pe tine:
Tu femeie, cât mai poți?
Autor poezie: Rodica Larie
Din iubire pentru familie, femeia pe toate le face cu bucurie.Indiferent ce ii dai unei fenei, ea il va face mare.Daca ii dai o casa, ea iti va da un camin.Daca ii dai legume, carne ea iti va darui o masa.Daca ii dai un zambet, ea iti va darui inima.Daca ii dai samanta ta, ea iti va darui un copil.
Add comment