Florin Macra, un fermier din orașul Năsăud, ajută în aceată perioadă grea din cauza epidemiei de coronavirus, familiile nevoiașe cu roadele muncii sale.Bărbatul duce saci de cartofi la familiile nevoiașe, cu copii, la oameni bolnavi și la vârstnici cărora le este greu să supraviețuiască în această perioadă.
“Așa m-am gândit că e omenește și toți oamenii care au posibilitatea, dacă ar face așa ceva, ar fi un pic de ajutor pentru cine nu are. Măcar în momentele când e mai greu. N-am făcut cu un scop, am făcut-o pur și simplu pentru mine, să ajut un pic dacă pot și atât”, a spus Florin Macra pentru Știrile Transilvaniei.
După ce a început această acțiune umanitară, bărbatul a fost sunat de oameni din toate părțile României.Dar, din păcate el singur se ocupă de transport și poate duce bucate doar celor nevoiași din județul Bistrița-Năsăud.Până acum a ajutat multe familii și va continua să ajute pe cei care îl caută, cât va mai putea.Dacă sunteți din județul Bistrița-Năsăud și doriți să-l contactați pe fermierul, o puteți face la numărul de telefon 0754.433030.
“Ar trebui ca toată lumea să se gândească un pic și la cei ce n-au”, este îndemnul lui Florin Macra pentru noi toți.
În această perioadă este foarte important să fim uniți, să ne gândim și la cei nevoiași, la cei vârstnici și la cei bolnavi.Aceștia au nevoie de ajutorul nostru.Acest suflet bun este un exemplu de urmat pentru mulți dintre noi.Se spune că dacă poţi face un bine, vei primi înzecit înapoi.Iar în această perioadă sunt multe persoane în vârstă, familii greu încercate de soarta și oameni bolnavi care nu pot să se deplaseze și să se aprovizioneze cu mâncare.
„Transilvania solidară” este o campanie dedicată celor care aduc speranță în vremuri de teamă și ajutor acolo unde este nevoie.„Transilvania Solidară” este despre încercările care pot trezi ce-i mai bun în sufletul oamenilor, care ne reamintesc marile valori umane, care ne împărtășesc bunătatea și caritatea. Pentru cei care se alătură oamenilor cu suflet și se oferă voluntari atunci solidaritatea este bunul nostru cel mai de preț.Acum mai mult ca niciodată, e timpul să arătăm solidaritate și empatie pentru cei din jur.Doar așa vom putea trece cu bine peste această perioadă.
Add comment