Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Wawlist

Toți angajații vor primi tichetele de masă.Se vor acorda și angajaților aflați în șomaj tehnic

Angajații aflați în șomaj tehnic pe perioada stării de urgență, vor primi tichetele de masă în continuare, conform unui proiect de lege care a primit votul decisiv al deputaților.Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 a fost adoptat miercuri de Parlament, când a primit și votul decisiv al Camerei Deputaților. Pentru a se putea aplica, acesta mai trebuie semnat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial.

Starea de urgență în România, a fost declarată de către șeful statului din data de 16 martie 2020, în urma epidemiei de coronavirus.Ulterior aceasta a mai fost prelungită și va expira în data de 14 mai 2020, când va urma starea de alertă.

Toți salariații care au fost trimiși în șomaj tehnic vor primi în continuare tichetele de masă.Acestea se vor calcula tot ca până acum, proporțional cu numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se efectuează plata și vor fi în format electronic, pentru a evita răspândirea infecției cu coronavirus.La începutul lunii aprilie 2020, valoare maximă a unui tichet de masă a ajuns la 20 de lei.

Angajații care se află în șomaj tehnic primesc doar 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut.

„Am iniţiat astăzi, împreună cu parlamentari USR, UDMR, PSD şi neafiliaţi, un proiect de lege prin care cerem acordarea de tichete de masă pentru angajaţii aflaţi în şomaj tehnic. Salariile acestora nu scad doar cu 25%, ci odată cu suspendarea activităţii le dispar şi bonusurile sau indemnizaţia de hrană. Este un lucru absolut normal şi de bun simţ ca statul să intervină cu o măsură de sprijin pentru cei care lucrează în domeniile cele mai afectate de coronacriză.Noi, la Pro România, am gândit mereu soluţii pe termen lung, pentru că noi înţelegem că adevărata criză va începe în momentul în care se termină epidemia.Hrana este esenţială şi asigurarea ei trebuie să fie o prioritate nenegociabilă pentru autorităţile statului”, a declarat Gabriela-Maria Podașcă într-un comunicat de presă.

loading...

Add comment